luni, 2 martie 2015

Trezirea spirituală - Eckhart Tolle

    Trezirea este o modificare a conştiinţei ce are loc atunci când gândirea şi conştiinţa se separă. În cazul majorităţii oamenilor nu este vorba despre o întâmplare, ci despre un proces prin care trec. Chiar şi acele fiinţe rare care experimentează o trezire bruscă, dramatică şi ireversibilă, tot trec după aceea printr-un proces în care noua stare de conştiinţă curge progresiv în tot ceea ce fac şi le transformă acţiunile, integrându-se astfel în vieţile lor.
Atunci când vă treziţi, nu mai sunteţi pierduţi în gândire, ci vă recunoaşteţi ca fiind conştiinţa din spatele acesteia. Gândirea încetează să mai fie o activitate autonomă, care serveşte propriilor sale interese, punând stăpânire pe voi şi conducându-vă viaţa.